Primul trimestru al lui 2011 a adus unele dezastre ingrozitoare de-a lungul coastei estice a Oceanului Pacific: inundatii si cicloane in Australia, un cutremur in Noua Zeelanda, ca si cutremurul si, ulterior, tsunami-ul si dezastrul nuclear din Japonia.
Standardele au fost discutate aprins in analizele si anchetele care au inceput ca urmare a acestor evenimente. A fost vorba, in mod special, de standardele dezvoltate de-a lungul timpului de ISO si de organismele nationale de standardizare care fac parte din reteaua ISO, ca si de actualizarile si revizuirile aduse acestor standarde amintite de lectiile invatate din aceste dezastre.
Aceste standarde au oferit un nivel ridicat de siguranta si de securitate tarilor care le-au implementat.
Exceptia evidenta este, fireste, apararea impotriva tsunami-urilor; data fiind ferocitatea acestora, ne putem intreba ce anume se poate face, cum anume poate lupta cineva impotriva eruptiilor vulcanice. Cateodata, rasa umana trebuie sa admita ca nu detine controlul absolut si ca nu o va face niciodata in unele cazuri.
Australia, Japonia si Noua Zeelanda s-au implicat de mult timp in dezvoltarea standardelor pentru a-si ajuta populatia sa faca fata provocarilor pe care le implica dezastrele naturale.
Conditiile propice aparitiei inundatiilor si cicloanelor, ca si incendiile in zone cu tufisuri salbatice, sunt trasaturi caracteristice mediului inconjurator australian. Cu toate ca oamenii obisnuiau sa astepte cate un dezastru si sa repare pagubele ulterior, in ziua de azi exista aplicatii proactive ale standardelor ISO si a celor astraliene. Rezultatul este un cadru social mai rezistent la soc. Desi dezastrele apar in continuare, pagubele aduse constructiilor sunt, in general, mai putin grave si, prin urmare, comunitatea isi poate continua viata mai repede decat inainte.
Rezitenta la soc
Un element important l-a reprezentat adoptarea unei abordari orientate spre managementul riscului, bazate pe ISO 31000. Acest standard care trateaza subiectul managementului situatiilor de urgenta si al dezastrelor poate garanta rezitenta la soc a comunitatii.
In Japonia si in Noua Zeelanda a fost adoptata o abordare orientata spre managementul riscului pentru ca ocupantii sa se impace cu ideea cutremurelor. S-a pus accentul in mod deosebit pe faptul ca dezvoltarea standardelor din domeniul constructiilor poate oferi protectie locatarilor respectivelor cladiri.
Cele mai recente serii de cutremure din regiune au demonstrat avantajul acestor standarde, cu precadere in Tokio, ca si in alte parti ale Japoniei.
O problema de importanta cruciala o reprezinta modul in care societatea se ocupa de chestiunea dezastrelor, mai ales cand vine vorba despre aplicarea retroactiva a standardelor. Evenimentele din Christchurch, Noua Zeelanda, ca si cele din Japonia, au aratat ca acele cladiri ridicate dupa ultimele standarde au rezistat aproape intacte sau, cel putin, au protejat oamenii din interiorul lor. Din constructiile care s-au daramat, unele erau ridicate conform unor standarde mai vechi si nu au putut face fata intensitatii cutremurului, in timp ce altele, in ciuda incercarilor de consolidare in urma dezastrelor anterioare, au cedat si ele. E destul de evident ca dezvoltatorii de standarde mai au inca de trecut peste multe provocari pentru a ajunge sa proiecteze constructii capabile sa tina piept tuturor tipurilor de cutremure.
Se pune problema unei cereri foarte reale catre societate – este societatea doritoare sa transforme standardele in retroactive si, daca da, cine plateste pentru asta si cat? Acest lucru este in mod cert aplicabil inundatiilor si cicloanelor din Australia de la inceputul lui 2011.
Alta provocare pentru societate si pentru cei care scriu standardele este cum – sau daca – putem proteja vietile oamenilor cand apar tsunami-uri si eruptii vulcanice. Ne intrebam acest lucru deoarece deocamdata nu putem prevedea mijloace prin care oamenii sa fie capabili macar sa “controleze” astfel de evenimente.
Testarea
Cu toate acestea, putem pune la punct procese care sa ajute la salvarea potentialelor victime daca aplicam in mod corect managementul riscului. Aici s-ar putea incadra sisteme de avertizare mai bune, ca si elaborarea de programe de evacuare si testarea lor regulata pentru a fi siguri ca acestea sunt pe deplin intelese si ca oamenii stiu ce sa faca in caz de alarma.
Dupa cum se stie, avand in vedere caracterul impetuos al tsunami-urilor, chiar si o planificare atenta poate avea sanse mici de reusita.
O alta provocare o reprezinta, desigur, dorinta oamenilor de a trai in apropiere de mare sau de rauri. Aceasta tendinta a fost deja recunoscuta in Japonia. De pilda, profesorul Shigeki Sakai de la Universitatea Iwate a declarat: “Ni se sugereaza mereu sa mutam orasele la deal dupa un tsunami, dar, de fapt, oamenii nu accepta niciodata ideea de a muta intreaga comunitate sus pe deal. Pe masura ce timpul trece, oamenii coboara incet-incet inapoi la campie. V-ati putea intreba de ce aleg oamenii sa vina inapoi, dar asta e natura japonezilor.”
Aceeasi situatie exista si in Australia in privinta traiului langa rauri sau la malul marii – dorinta de a trai in aceste locatii depaseste in greutate pericolul reprezentat de inundatii, dupa cum si cei care traiesc in zone cu incendii ale tufisurilor salbatice tot se muta inapoi si planteaza copaci.
Pentru a rezuma, iata care sunt provocarile:
• Cum putem determina oamenii politici si liderii comunitatii sa adreseze in mod serios problema riscului de inundatii, cicloane si cutremure in cadrul comunitatii lor, in mod regulat?
• In ce grad transformam sau putem transforma noile standarde in standarde retroactive in zonele cheie periculoase?
• In ce grad putem determina oamenii sa traiasca in zone mai sigure?
• Cine plateste pentru ca ei sa fie mutati?
• Ce facem cu aceia care doresc sa se intoarca in regiunile de unde au plecat?
O solutie este aplicarea eficienta a ISO 31000, Managementul riscului – Principii si linii directoare la faza de planificare si pregatire initiala. Astfel putem ajuta societatea sa rezolve efectele nesigurantei indeplinirii planurilor de refacere dupa dezastre si a planurilor asociate cu dezvoltarea zonelor predispuse la dezastre naturale previzibile, ca si dupa dezastrele de neoprit ale tsunami-urilor si ale eruptiilor vulcanice.
Standardele sunt adesea percepute ca fiind legate numai de problemele de inginerie. Este timpul ca liderii din mediile de afaceri, cei guvernamentali, ca si liderii societatii sa vada care este potentialul standardelor nu numai in ceea ce priveste ingineria, ci si calauzirea si bunele practici, pentru a salva vieti si cadrul economic al societatilor noastre. Nereusita de a aplica managementul riscului nu este atat un esec de inginerie, cat unul de conducere. (dupa o stire www.iso.org)