Astazi, colectia de peste 19 400 standarde ISO pune la dispozitia mediului de afaceri, a guvernelor si a societatii solutii in toate cele trei dimensiuni ale dezvoltarii durabile – dimensiunea economica, cea ecologica si cea sociala.
Standardele ISO sunt esentiale pentru dezvoltarea durabila, deoarece sunt o sursa importanta de know-how tehnologic, inclusiv pentru tarile in curs de dezvoltare si pentru economiile in tranzitie. Ele sunt nepretuite pentru ca ajuta tarile sa isi dezvolte economiile si sa isi consolideze capacitatea de a concura pe pietele mondiale. Consumatorii, guvernele si mediul de afaceri din intreaga lume beneficiaza de pe urma eforturilor ISO.
In lumea interconectata din ziua de azi, standardele internationale ofera solutii armonizate global pentru problemele de o asemenea amploare pe plan mondial incat nicio tara nu ar putea sa le rezolve singura. Standardele ii permit industriei sa avanseze fara ca fiecare companie in parte sa trebuiasca sa ia totul de la zero. Datorita standardelor, toata lumea poate inova si toate lucrurile pot interopera. O combinatie a acestor doua subiecte a constituit nucleul sedintei publice foarte animate care a avut loc in septembrie in cadrul Adunarii Generale ISO, organizate in San Diego, SUA.
Aceasta sedinta publica le-a dat ocazia partilor interesate din intreaga lume – inclusiv personalitatilor din mediul de afaceri – sa discute problemele actuale in materie de inovatie si economie ale dezvoltarii durabile, sa examineze actiunile intreprinse si imbunatatirile care trebuie aduse, ca si aportul standardelor din aceasta perspectiva.
Formatul interactiv al evenimentului a stimulat discutii ample ale participantilor si a dus la aparitia unei multimi de idei pentru rezolvarea lacunelor si pentru gasirea unor noi oportunitati si metode de elaborare a standardelor ISO. Aproximativ o suta de idei au fost formulate cu ocazia celor doua mese rotunde, care au permis abordarea asteptarilor referitoare la standardizarea internationala si sublinierea unui numar de realizari exemplare din intreaga lume.
Discursul de deschidere a fost tinut de dr. Torsten Bahke, directorul DIN, membrul ISO reprezentand Germania, care a accentuat importanta standardelor internationale:
“Provocarile globale au nevoie de solutii globale, iar ISO, prin intermediul organismelor sale nationale membre si al organizatiilor de legatura, dispune de un cadru unic pentru reunirea competentelor internationale care pot dezvolta aceste solutii si le pot raspandi intr-un mod ordonat si eficient. Multumita standardelor ISO, solutiile inovatoare pot fi transferate in tarile in curs de dezvoltare, astfel incat sa se poata beneficia de avantajele lor pe plan mondial.”
Denise Naguib, vicepresedinta departamentului de sustenabilitate si diversitatea furnizorilor la Marriott International, Inc., (SUA), a tinut discursul de deschidere in cadrul primei mese rotunde. Ea a descris strategia de dezvoltare durabila adoptata de Marriott si parcursul sau, ca si dezvoltarea, in colaborare cu partenerii din sectorul hotelier, a unei metodologii comune pentru reducerea amprentei de carbon.
Dna Naguib a subliniat ca aceasta abordare sistematica a dezvoltarii durabile a ajutat compania sa reuseasca si sa stimuleze inovatia in cele peste 3 700 hoteluri si proprietati ale sale din intreaga lume.
“In domeniul nostru, am muncit impreuna pentru a ne alinia unei metodologii pe care sa o putem folosi cu totii pentru a merge mai departe si pentru a le comunica in mod coerent clientilor nostri aspectele legate de amprenta noastra de carbon.”
Ea a explicat cat de dificila este definirea hotelurilor sustenabile si cat de importante sunt standardele.
“Valoarea abordarii bazate pe standarde este foarte importanta, deoarece putem astfel comunica mai bine cu clientii nostri, inclusiv in privinta folosirii standardului ISO 14001 pentru managementul mediului. Abordarea bazata pe standarde este incredibil de utila in industria hoteliera pentru a garanta armonizarea si sprijinirea dezvoltarii durabile.”
Adeziunea mediului de afaceri
In numeroase sectoare, cele mai importante firme au adoptat standardele ISO pentru a-si imbunatati aspecte ca: asigurarea calitatii, reducerea deseurilor, impactul asupra mediului si siguranta. Ca si alte standarde ale Organizatiei Internationale pentru Standardizare, ISO 50001:2011, Sisteme de management al energiei – Cerinte cu ghid de utilizare, ofera un cadru organizational care permite atingerea unui scop mai inalt, in cazul acesta, managementul energiei. Strategiile expuse in standard includ stabilirea unor structuri de management pentru a creste raspunderea si rezultatele, aplicarea eficientei energetice operatiunilor si intretinerii si integrarea energiei in domenii ca formarea si achizitiile.
Utilizarea standardului ISO 50001 in sectorul industrial a fost foarte bine explicata de Chad Gilless, responsabil cu serviciile profesionale si strategia de management energetic in cadrul EnerNOC (SUA), o companie de varf specializata in solutiile pentru aplicatii si servicii de management al energiei.
ISO 50001 este folosit ca instrument strategic si cadru de lucru in sectorul eficacitatii energetice din SUA, care valoreaza miliarde de dolari. Dl Gilless, care a fost implicat in elaborarea standardului ISO 50001 inca de la lansarea acestei initiative in 2008, a aratat ca intreprinderile, firmele de utilitati publice si guvernele pot profita de acest standard pentru a-si atinge obiectivele pe care si le-au propus in privinta energiei.
“Eficienta energetica este o afacere inteligenta,” a spus el. “Studiile arata ca implementarea standardului ISO 50001 reprezinta o rambursare inteligenta la nivel de unitate, amortizarea investitiei facandu-se intr-un an sau mai putin.”
Gilless a concluzionat :
“ISO 50001 face efiecienta inteligenta a energiei chiar si mai inteligenta, de la echipamente la datele referitoare la energie si pana la organizatie.”
Avantajele standardului ISO 14001:2004, Sisteme de management al mediului – Cerinte cu ghid de utilizare, in special pentru IMM-uri, au fost foarte bine explicate de urmatorul vorbitor, Haroldo Mattos de Lemos, presedintele Instituto Brasil PNUMA (Comitetul Brazilian pentru Programul de Mediu al Natiunilor Unite – UNEP).
Dl Mattos de Lemos a remarcat ca activitatea ISO promoveaza dezvoltarea durabila si ca aceasta a fost dintotdeauna un concept adiacent al dezvoltarii standardelor. Daca luam in considerare, de exemplu, familia de standarde ISO 14000 pentru managementul mediului, utilizarea seriei ISO 14000 are ca rezultat economisirea resurselor naturale, reducerea productiei de reziduuri si a poluarii, sprijinirea inovatiilor din domeniul utilizarii resurselor naturale si garantarea faptului ca bunurile si servicile sunt acceptate pe plan mondial.
El a scos in evidenta situatia pe piata a IMM-urilor si cererea crescanda la care sunt supuse pentru a-si dovedi eficienta managementui mediului in procesele lor de productie. Un element suplimentar de sprijin le poate ameliora perspectivele, a sugerat el, amintind de standardul ISO 14005:2010, Sisteme de management al mediului – Linii directoare pentru implementarea pe etape a unui sistem de management al mediului, incluzand utilizarea unei evaluari a performantei ecologice, care inlesneste integrarea IMM-urilor in demersul de dezvoltare durabila.
“Din ce in ce mai mult, societatea se asteapta ca intreprinderile sa furnizeze solutii,” a spus el. “Intreprinderile au sansa de a contribui impreuna cu societatea la formularea prioritatilor in materie de politici publice pentru dezvoltare durabila.”
Avantajele unui parteneriat public si privat au fost aprofundate si analizate de Declan Meally, sef de departament, responsabil de eficienta energetica din alte domenii decat uzul casnic in cadrul Autoritatii Energiei Durabile din Irlanda (SEAI), organismul national irlandez pentru programele si politicile in materie de energie durabila.
Parteneriatul dintre SEAI si industria locala este un model pentru colaborarea dintre administratia publica si intreprinderi. Parteneriatul a jucat un rol cheie in transformarea Irlandei intr-unul din liderii internationali in domeniul celor mai bune practici, solutii si sisteme de management al energiei. Publicarea standardului ISO 50001 a fost cruciala pentru crearea unui cadru care s-a dovedit ca da rezultate.
”In primii ani,” a declarat Declan Meally, ”aveam de-a face cu manageri ai departamentelor de energie.” ISO 50001 a mers cu un pas mai departe, mutand discutia din “camera tehnica in sala de consiliu”, ceea ce a necesitat implicarea intregii echipe si reunirea tuturor grupurilor interesate. “Am observat schimbari majore in productivitate multumita lui ISO 50001”.
Meally a dat un exemplu : proiectul Dundalk 2020, care a dus la infiintarea primei comunitati dedicate energiei durabile din Irlanda. Scopul acestui proiect este de a examina, intr-un mod structurat, interactiunea tuturor aspectelor care tin de dezvoltarea durabila si potentialul regiunii de a servi drept un exemplu si un model national pentru energia durabila. Pana acum, efectele proiectului Dundalk 2020 au implicat economisirea a mai multor milioane de euro pe factura energetica, fiind posibile imbunatatiri in viitor. Inovatia consta in integrare.
In sprijinul inovatiei
Standardele internationale aduc inovatia pe piata, facilitand dezvoltarea unor noi piete, imbunatatind nivelul de cunoastere detinut de consumatori si crescandu-le increderea acestora. Ele aduc o contributie pozitiva la lumea in care traim, furnizand solutii si oferind avantaje in toate domeniile de activitate, de la stiinte la tehnologie, de la management la finante sau comert.
Discursul de deschidere a celei de-a doua mese rotunde a sedintei publice (care a avut ca tema inovatia) a fost tinut de Phil McKinney, consultant in domeniul inovatiei si fostul vicepresedinte si director de tehnologie al grupului de sisteme personale din cadrul Hewlett-Packard, care a discutat subiectul “Standardizarea intr-un efort comun a inovatiei pentru stimularea dezvoltarii durabile.”
El a subliniat avantajul competitiv pe care il urmareste fiecare organizatie – viteza, si modul de scurtare a ciclului general de dezvoltare, inclusiv a procesului de elaborare de standarde, astfel incat “activitatea pe care o desfasuram astazi sa poata avea un impact acum, si nu peste cinci sau zece ani.” “Inovatia este forta motrice care conduce economia noastra,” a spus el. “Cred cu adevarat in succesul unui efort comun in inovatie.”
Dl McKinney a subliniat ca succesul standardelor implica mobilizarea unui numar mai mare de oameni si incurajarea celor mai bune idei. “Amploarea are un avantaj enorm”, a spus el, “ea poate accelera elaborarea de noi standarde, poate completa lacunele din inovatie si poate corecta intarzierile.” Importanta inovatiei in aplicarea tehnologiilor fara fir in sectorul sanatatii a fost subiectul discursului tinut de Rajeeve Rajan, director de management al produselor la Qualcomm Life Inc. (Statele Unite).
Progresele inregistrate de tehnologiile wireless din domeniul asistentei medicale permit imbunatatirea surselor de intelegere a bolilor si modalitatile de tratament si sunt in curs de a revolutiona prestarea serviciilor de sanatate atat in tarile dezvoltate, cat si in tarile in curs de dezvoltare.
“Am devenit autonomi… lumea noastra este condusa de wireless. Exista mai multi oameni care au acces la telefoanele mobile decat cei care au acces la apa potabila, la electricitate sau la o periuta de dinti.”
Cu toate acestea – si in acest lucru consta provocarea – sectorul tehnologiilor medicale este extrem de fragmentat, extrem de competitiv si extrem de reglementat. Exista, in acelasi timp, elemente care trebuie standardizate, cea mai imediata solutie fiind interoperabilitatea.
“Fragmentarea si conectivitatea sunt incompatibile”, a spus el. In asistenta medicala, dispozitivele si sistemele trebuie sa depaseasca aceste deficiente prin intermediul interoperabilitatii. Iar standardele internationale pot oferi solutii referitoare la interoperabilitate, fara de care ar fi imposibil ca aceste tehnologii sa realizeze legaturile necesare pentru a lucra impreuna.
Incotro ne indreptam pe termen lung? “Standardele pot facilita si diferentierea,” a spus dl Rajan. “Standardele ar trebui sa influenteze straturile inferioare ale sistemului. Acest lucru le va permite producatorilor si furnizorilor sa isi poata diferentia produsele la nivelul straturilor superioare si de aplicare.”
Rolul de facilitare jucat de standardele internationale a fost scos in relief de Jacques Lair, presedintele comitetului tehnic recent infiintat – ISO/TC 268, Dezvoltarea durabila in comunitati. Programul de lucru pe care si l-a propus noul comitet tehnic include dezvoltarea si implementarea unor abordari globale, transversale si localizate ale dezvoltarii durabile la scara teritoriala.
“Acest scop este in acord cu obiectivele generale ale dezvoltarii durabile,” a declarat dl Lair. “Aceste recomandari vor imbunatati utilizarea resurselor locale, vor oferi acces la cea mai buna tehnologie disponibila si vor reduce impactul asupra mediului. Si, pentru a reusi, solutiile inovatoare trebuie sa fie adaptabile si aplicabile gradual.”
Dl Lair si-a incheiat discursul incurajand participarea in comitetele tehnice ISO, al caror succes depinde de implicarea unui numar mare de experti din cat mai multe tari diferite. Cu cat mai multi, cu atat mai bine.
Un exemplu de gandire inovatoare in sectorul constructiilor a fost oferit de Patrick MacLeamy, presedintele consiliului de administratie al unei firme de proiectare si de servicii globale, HOK Architects.
Consumul de energie din cladiri, a explicat el, reprezinta aproape 40 % din consumul mondial de energie si 40 % din cantitatea de deseuri solide la nivel mondial. Exista multe moduri de a reduce aceste cerinte de energie, iar potentialele economii obtinute gratie eficientei energetice din sectorul constructiilor ar putea contribui substantial la o reducere a consumului de energie pe plan global. Acesta este motivul pentru care buildingSMART este o abordare inovatoare nu numai a proiectarii in constructii, ci si a constructiilor in sine, de-a lungul intregului lor ciclu de viata.
Industria constructiilor poate obtine un randament ridicat al investitiilor prin examinarea tuturor etapelor proiectarii, constructiei si ocuparii. Dl MacLeamy a explicat ca, pentru fiecare dolar sau euro sau lira cheltuita pentru a proiecta o cladire, se cheltuie aproximativ 20 dolari pentru a construi acea cladire. Majoritatea proprietarilor de cladiri cred ca acolo se opreste costul cladirii, a spus el, insa acela este numai inceputul : costul real de functionare a unei cladiri este de trei ori mai mare decat costul sau de proiectare.
BuildingSMART consta din trei modele :
• Modelul BIM (Building information model) : proiectare (1 $),
• Modelul BAM (Building manufacturing assembly) : (20 $)
• Modelul BOOM (Building operation optimization model : (60 $)
BOOM are cea mai mare retributie ! Putem economisi cel putin 10 %, daca nu chiar 30 %, din consumul de energie de-a lungul intregului ciclu de viata al cladirii. Activitatea noastra consta in a dezvolta solutii interoperabile, care sa permita oricarui prestatar ingenios de servicii sa interactioneze cu altii, imbunatatind astfel mediul construit. Aceasta este promisiunea pe care o face buildingSMART.
“Credem ca rezultatele muncii noastre trebuie sa fie integrate in standardele ISO,” a spus dl MacLeamy. Industria constructiilor nu este una locala, ci una mondiala. Marile intreprinderi de constructii se afla peste tot. Operatiunile din constructii sunt o profesie in sine, nu o reflectie intarziata.
Incotro ne indreptam ? Perspective pentru viitor
Adresandu-se participantilor la sfarsitul conferintei, secretarul general ISO, Rob Steele, a scos inca o data in evidenta importanta acestei sedinte publice in climatul economic din momentul de fata. Inovatia, dezvoltarea durabila si standardele tin de o judecata sanatoasa in afaceri. “Nevoia de standarde nu va trece; macar atata lucru este clar,” a spus el. “Ce trebuie clarificat este care este cel mai bun drum de urmat pentru a ajunge acolo.”
Formatul mai neprotocolar al sedintei publice a favorizat interactiunea dintre vorbitori si public. Aceasta a dus la discutii animate si relevante, care le-au permis mintilor iscoditoare sa scoata la lumina o multitudine de idei referitoare la probleme importante legate de dezvoltarea durabila, de inovatie si de standarde. Acest cadru a ajutat la circulatia libera a ideilor in ambele sensuri, incurajand schimburile viguroase de opinie si abordand subiecte pline de provocari.
Cele peste 100 idei au fost sintetizate in cateva teme cheie :
• Succesul este atins prin colaborare [intreprinderi, organisme de reglementare, organizatii care elaboreaza standarde, universitati];
• Comunicarea este esentiala – este inteleasa activitatea ISO ?
• Ritmul accelerat al inovatiei;
• Standardele au un efect de parghie asupra cercetarii si dezvoltarii si inovatiei;
• Piata are nevoie de raspunsuri rapide… daca nu, este prea tarziu.
In multe, sau in majoritatea prezentarilor si discutiilor, vorbitorii au fost de acord ca standardele internationale le ofera multiple avantaje tuturor tipurilor de industrii, fie ca este vorba despre sectorul HoReCa, despre orasele inteligente sau despre constructii. Exista posibilitatea si o nevoie urgenta de a dezvolta mai multe standarde pentru toate industriile, pentru a le ajuta sa inoveze si sa culeaga mai multe roade de pe urma muncii lor… chiar si mai multe decat in prezent.
“Toate sugestiile vor fi examinate,” a spus Rob Steele. “Le vom regrupa pe toate, le vom evalua si, daca acest lucru este posibil, le vom incorpora in planul de implementare. In cazul ideilor mai exinse si mai strategice, le vom transmite consiliului in vederea prelucrarii lor ulterioare.”
Ansamblul prezentarilor facute de participantii la atelier poate fi consultat acum online. Toate ideile si comentariile primite in timpul evenimentului sunt disponibile la adresa www.iso.org/ga2012pres. Tot aici vor fi postate si informatiile referitoare la raspunsul ulterior pe care il vor primi toate aceste comentarii si idei.