Home > Articole ISO > De ce isi pierde o firma certificarea ISO ?

Organizatia Internationala pentru Standardizare (ISO) este cea mai mare organizatie din lume care publica standarde. Standardele publicate de ISO garanteaza ca intreprinderile din intreaga lume sunt consecvente in practicile lor de productie si in aplicarea standardelor calitatii si a politicilor de siguranta si de protectie a mediului. Atunci cand o companie obtine certificarea ISO, clientii primesc asigurari despre faptul ca organizatia respectiva adera la standardele din domeniul sau pentru calitate, compatibilitate si fiabilitate. Uneori, insa, se poate intampla ca o companie sa isi piarda certificarea ISO, din mai multe motive:

Compania nu reuseste sa treaca un audit

• Companiile isi pot pierde certificarea ISO dupa un audit negativ. Organismele de certificare ISO isi auditeaza in mod regulat clientii pentru a se asigura ca ele continua sa indeplineasca cerintele standardului ISO conform caruia au fost certificate. Companiile au posibilitatea de a-si corecta neregulile descoperite de auditorii ISO, insa acelea care nu reusesc sa ia masuri corective nu isi vor pastra certificarea.

Falimente si fuziuni

• Firmele care trec printr-un faliment sau fuzioneaza cu alte organizatii isi pot pierde certificarea ISO. Este posibil ca organizatia achizitoare sa nu se conformeze standardelor si practicilor ISO. Noua firma are posibilitatea de a obtine certificarea ISO, insa trebuie sa parcurga procesul de certificare si sa isi implementeze standardele cerute in noua organizatie. Companiile care sunt in faliment pot sa nu aiba resurse disponibile pentru a investi intr-un sistem de management al calitatii, de exemplu, pentru a obtine certificarea ISO. Certificarea ISO 9001, de pilda, impune o investitie in programe de formare pentru angajati pentru a obtine acreditarea.

Compania nu isi reinnoieste certificarea

• Companiile isi pierd certificarea atunci cand nu si-o reinnoiesc. Unele firme pot considera ca ceea ce castiga nu este suficient pentru justificarea costurilor aferente. Altele pot obtine certificarea ISO la cererea unui client si lasa certificarea sa expire atunci cand nu mai fac afaceri cu acel client. Companiile asteapta ca certificarea ISO sa actioneze ca un magnet pentru noii clienti, crescandu-le avantajele competitive pe piata. Atunci cand rezultatele dorite nu apar, compania poate lasa certificarea sa expire.

Organizatii diferite de standardizare

• O companie mai poate lasa certificarea ISO sa expire atunci cand clientii sai isi exprima interesul pentru o alta organizatie de standardizare. In general, companiile urmaresc certificarile unor asemenea organizatii pentru a obtine avantaje profesionale. Daca un client valoros hotaraste ca este de dorit un standard diferit, compania poate incerca sa obtina certificarea alternativa pentru a continua sa faca afaceri cu acel client.

› De ce isi pierde o firma certificarea ISO ?