Terapia dezvoltata de EndoStim pentru tratarea bolii de reflux gastroesofagian (BRGE) primeste marcajul CE
Haga, Olanda. 16 august 2012. Compania EndoStim B.V. (www.endostim.com) a anuntat astazi ca a primit aprobarea de a utiliza marcajul CE pe produsul sau LES Stimulation System pentru tratarea bolii de reflux gastroesofagian (BRGE).
Sistemul dezvoltat de EndoStim utilizeaza impulsuri electrice cu energie joasa pentru a intari muschiul sfincterului esofagian inferior slab sau disfunctional, care este cauza principala a bolii de reflux gastroesofagian (BRGE) sau a refluxului acid.
Dispozitivul EndoStim, implantat cu ajutorul unei proceduri laparoscopice minim invazive, a fost conceput pentru a trata refluxul acid si a elimina nevoia medicamentatiei zilnice. Studiile clinice au aratat ca dispozitivul este capabil sa reduca semnificativ simptomele de pirozis si de regurgitatie fara a cauza efectele secundare gastrointestinale constatate cu ocazia altor proceduri anti-reflux.
Bevil Hogg, presedintele EndoStim, a declarat cu ocazia primirii marcajului CE: “Compania EndoStim este foarte incantata sa le ofere pacientilor care sufera de BRGE un tratament cu adevarat revolutionar – unul care a fost proiectat pentru a normaliza functia esofagiana. EndoStim colaboreaza indeaproape cu cei mai importanti experti in BRGE din intreaga lume pentru a dezvolta ‘centre de excelenta’ care sa ofere tratamentul EndoStim milioanelor de bolnavi de pretutindeni.”
Dr. Leonardo Rodriguez, cercetatorul-sef care a studiat rezultatele testelor clinice in vederea acordarii marcajului CE in Santiago, Chile, a spus: “Cred ca terapia de stimulare a sfincterului esofagian inferior este optiunea ideala de tratament pentru pacientii cu BRGE care sunt nemultumiti de terapia lor medicala sau care isi doresc sa se elibereze de dependenta de medicamente. Sunt foarte impresionat de rezultatele clinice si astept cu nerabdare sa le ofer si pactientilor mei care sufera de BRGE terapia EndoStim.”