Home > Noi STANDARDE ISO > Ultimele standarde ISO pentru organisme de certificare si inspectie, acum si pe CD

6 noiembrie 2012. Colectia completa a standardelor si liniilor directoare ISO/IEC referitoare la evaluarea conformitatii de catre organismele de certificare si inspectie este disponibila acum si pe CD.

Colectia include standarde care ofera cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca organismele de certificare pentru a avea competenta necesara certificarii sistemelor de management al calitatii (ISO 9001) si a sistemelor de management al mediului (ISO 14001).

CD-ul intitulat ISO/IEC Pack, Conformity Assessment – Certification and inspection bodies (Pachetul ISO/IEC, Evaluarea conformitatii – Organisme de certificare si de inspectie), contine 16 standarde (editia in limba engleza, si 15 standarde editia in limba franceza), printre care se numara si urmatoarele documente recent publicate:

• ISO/IEC 17020:2012, Evaluarea conformitatii – Cerinte pentru functionarea diferitelor tipuri de organisme care efectueaza inspectii;
• ISO/IEC TS 17021-2:2012, Evaluarea conformitatii – Cerinte privind competenta pentru auditarea si certificarea sistemelor de management al mediului;
• ISO/IEC TS 17022:2102, Evaluarea conformitatii – Cerinte si recomandari privind continutul unui raport de audit de terta parte al sistemelor de management;
• ISO/IEC 17024:2012, Evaluarea conformitatii – Cerinte generale pentru organismele care efectueaza certificari ale persoanelor;
• ISO/IEC 17065:2012, Evaluarea conformitatii – Cerinte pentru organismele care certifica produse, procese si servicii.

Doua dintre documentele de mai sunt in intregime noi (adica nu sunt standarde actualizate): ISO/IEC TS17021-2 si ISO/IEC TS 17022. Ele furnizeaza cerinte detaliate privind competenta auditorilor si privind rapoartele de audit ale sistemelor de management.

Toate standardele ISO/IEC care se refera la evaluarea conformitatii au acum o structura comuna si cerinte comune in ceea ce priveste: impartialitatea, confidentialitatea, reclamatiile si contestatiile, utilizarea sistemelor de management si divulgarea informatiilor. In acest mod, unui organism de certificare sau de inspectie ii este mult mai usor sa implementeze unul sau mai multe standarde.

De asemenea, este disponibila si o prezentare PowerPoint a diferentelor intre editiile precedente ale standardului ISO/IEC 17065. In curand vor fi disponibile si prezentari similare ale standardelor ISO/IEC 17024 si ISO/IEC 17020.

Evaluarea conformitatii este procesul utilizat pentru a demonstra ca produsele, serviciile, sistemele de management, personalul si organizatiile indeplinesc cerintele specificate. Utilizarea standardelor si ghidurilor ISO/IEC referitoare la procedurile de evaluare a conformitatii permite armonizarea proceselor bazate pe bunele practici in intreaga lume.

Acest lucru are ca efect facilitarea comertului international intre tari si, de asemenea, facilitarea comertului la nivel national, deoarece ii asigura pe cei care cumpara produse sau servicii ca acestea indeplinesc cerintele.

ISO (Organizatia Internationala pentru Standardizare) si IEC (Comisia Electrotehnica Internationala) colaboreaza la elaborarea unor standarde si linii directoare privind evaluarea conformitatii in cadrul ISO/CASCO, comitetul ISO pentru evaluarea conformitatii.

ISO/CASCO a elaborat un pachet de instrumente alcatuit din 27 standarde si ghiduri care se refera la toate activitatile implicate in evaluarea conformitatii. ISO/IEC Pack, Conformity Assessment – Certification and inspection bodies, costa 238 franci elvetieni si este disponibil la institutele nationale membre ISO (ASRO in Romania) si la secretariatul central ISO, vizitand magazinul online ISO (www.iso.org/iso/home/store/publications_and_e-products/publication_item.htm?pid=PUB100315) sau contactand departamentul de marketing, comunicare si informare. (dupa un comunicat de presa al ISO)

› Ultimele standarde ISO pentru organisme de certificare si inspectie, acum si pe CD