Legea nr. 150 din 2004 privind siguranta alimentelor

Legea nr. 150 din 2004 privind siguranta alimentelor

PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTATILOR SENATUL

L E G E
privind siguranta alimentelor
Parlamentul României adopta prezenta lege.

CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Legea 150/2004 privind siguranta alimentelor

Art. 1. – (1) Prezenta lege reprezinta baza pentru asigurarea unui nivel înalt de protectie a sanatatii oamenilor si a intereselor consumatorilor în ceea ce priveste alimentele, tinând cont de diversitatea ofertei alimentare, incluzând si produsele traditionale, precum si functionarea eficienta a pietei interne.
(2) Prezenta lege stabileste principii si responsabilitati comune pentru siguranta alimentara, mijloacele de a asigura o baza stiintifica solida, cerinte si proceduri organizatorice eficiente pentru a sustine luarea celor mai potrivite decizii în domeniul sigurantei alimentelor si a hranei pentru animale.
(3) Având în vedere prevederile alin. (1), prezenta lege stabileste principiile generale care se aplica alimentelor si hranei pentru animale, în general, si sigurantei acestora, în special. 2
(4) Prezenta lege stabileste proceduri cu privire la problemele care au un impact direct sau indirect asupra sigurantei alimentelor si a hranei pentru animale.
(5) Prevederile prezentei legi se aplica la toate etapele productiei, prelucrarii, distributiei si comercializarii alimentelor si hranei pentru animale, cu exceptia productiei primare pentru uz particular casnic ori prepararii, manipularii sau depozitarii alimentelor destinate consumului casnic.
Art. 2. – (1) În sensul prezentei legi, prin aliment sau produs alimentar se întelege orice produs sau substanta, indiferent daca este procesata integral, partial sau neprocesata, destinata consumului uman sau preconizata a fi destinata consumului uman.
(2) Alimentele includ si bauturile, guma de mestecat si orice alta substanta, inclusiv apa, încorporata intentionat în alimente în timpul producerii, pregatirii sau tratarii acestora.
(3) În notiunea de aliment nu se includ:
a) hrana pentru animale; b) animalele vii, în afara cazului în care acestea sunt destinate a fi procesate în vederea punerii pe piata a produselor destinate consumului uman; c) plantele înaintea recoltarii; d) produsele medicinale; e) produsele cosmetice; f) tutunul si produsele din tutun; g) substantele narcotice si psihotropice; h) reziduurile si contaminantii.
Art. 3. – În întelesul prezentei legi, urmatorii termeni se definesc astfel:
a) legislatie în domeniul alimentelor – actele normative care reglementeaza alimentele în general, si siguranta alimentelor, în special, si se aplica în toate etapele productiei, procesarii si distributiei alimentelor, precum si hranei pentru animale produsa sau utilizata pentru animalele destinate productiei de alimente; 3
b) activitate în domeniul alimentar – orice activitate corelata cu una din etapele de productie, procesare si distributie a alimentelor;
c) întreprindere sau unitate cu profil alimentar – orice unitate, indiferent daca are sau nu drept scop obtinerea de profit si indiferent daca este publica sau privata, care desfasoara oricare dintre activitatile legate de una din etapele de producere, prelucrare si distributie a alimentelor;
d) agent cu activitate în domeniul alimentar – persoana fizica sau persoana juridica abilitata sa raspunda de îndeplinirea cerintelor legislatiei în domeniul alimentelor în întreprinderea proprie;
e) operator din industria alimentara – persoana fizica obligata sa aplice, în cadrul activitatii pe care o realizeaza în întreprinderea sau unitatea în care lucreaza, conformitatea cu prevederile legislatiei în domeniul alimentelor;
f) hrana pentru animale – orice substanta sau produs, inclusiv aditivii, procesata integral, partial sau neprocesata, destinata alimentatiei animalelor pe cale orala;
g) întreprindere sau unitate având ca profil hrana pentru animale – orice unitate, indiferent daca are sau nu drept scop obtinerea de profit si indiferent daca este publica sau privata, care desfasoara oricare dintre activitatile legate de una din etapele de producere, prelucrare, depozitare, transport si distributie a hranei pentru animale;
h) activitate din domeniul hranei pentru animale – orice activitate, de productie, procesare, depozitare, transport sau distributie a hranei pentru animale, inclusiv activitatea oricarui producator agricol care produce, proceseaza sau depoziteaza hrana pentru animale destinata animalelor din exploatatia proprie;
i) agent cu activitate în domeniul hranei pentru animale – persoana fizica sau persoana juridica abilitata sa raspunda de îndeplinirea cerintelor legislatiei în domeniul hranei pentru animale în întreprinderea proprie;
j) operator din domeniul hranei alimentare pentru animale – persoana fizica obligata sa aplice, în cadrul activitatii pe care o realizeaza în întreprinderea sau unitatea în care lucreaza, conformitatea cu prevederile legislatiei în domeniul hranei pentru animale;
k) comert cu amanuntul – manipularea si/sau procesarea alimentelor si depozitarea acestora în punctele de vânzare sau de livrare 4 catre consumatorul final, inclusiv terminalele de distributie, operatiunile de catering, cantinele fabricilor, restaurante si alte operatiuni similare în domeniul serviciilor alimentare, magazine, centre de distributie tip supermarket-uri, piete de vânzare en gros;
l) punere pe piata – detinerea de alimente sau hrana pentru animale în vederea vânzarii, inclusiv oferirea spre vânzare sau orice alte forme de transfer, gratuit sau nu, precum si vânzarea, distributia si alte forme de transfer propriu-zise;
m) risc – probabilitatea aparitiei unui efect nociv pentru sanatate, precum si severitatea acestui efect, ca urmare a expunerii la un pericol; n) analiza riscului – procesul care cuprinde trei componente intercorelate: evaluarea riscurilor, managementul riscurilor si comunicarea riscurilor;
o) evaluarea riscului – procesul stiintific format din patru etape si anume: identificarea pericolului (hazardului), caracterizarea pericolului, evaluarea expunerii si caracterizarea riscului;
p) managementul riscului – procesul, distinct de evaluarea riscului, constând în aprecierea diferitelor politici posibile, în consultare cu partile interesate, tinând cont de evaluarea riscului si de alti factori posibili si, daca se impune, de selectare a masurilor adecvate de preventie si control;
r) comunicarea riscului – schimbul interactiv de informatii si opinii, pe parcursul derularii analizei riscului, cu privire la pericole si riscuri, la factorii corelati riscurilor si la perceptia riscului, dintre evaluatorii riscului, managerii riscului, consumatori, operatorii din industria alimentara si din domeniul hranei pentru animale, mediile universitare si alte parti interesate, incluzând explicarea rezultatelor evaluarii riscului si a bazei deciziilor de management al riscului;
s) pericol – un agent biologic chimic sau fizic, sau o stare a acestora, prezent în alimente sau în hrana pentru animale, cu potentialul de a cauza un efect nociv pentru sanatate.
s) trasabilitate – posibilitatea identificarii si urmaririi, pe parcursul tuturor etapelor, de productie, procesare si distributie, a unui aliment, a hranei pentru animale, a unui animal destinat pentru productia de alimente sau a unei substante care urmeaza sau care poate fi încorporata într-un aliment sau în hrana pentru animale; 5
t) etapele productiei, procesarii si distributiei – oricare etapa, începând cu productia primara, inclusiv importul, a unui aliment, pâna la, inclusiv, depozitarea, transportul, vânzarea sau furnizarea catre consumatorul final si, unde este cazul, importul, productia, prelucrarea, depozitarea, transportul, distributia, vânzarea si livrarea hranei pentru animale;
t) productia primara – cresterea animalelor sau cultivarea plantelor, inclusiv recoltarea productiei de la acestea, mulsul si productia rezultata de la animale înainte de abatorizare. Productia primara include, de asemenea, activitati de vânatoare si pescuit, precum si culegerea fructelor de padure;
u) consumatorul final – persoana fizica sau un grup de persoane fizice care consuma în mod independent un aliment definit în sensul prezentei legi.

CAPITOLUL II al Legii 150/2004 privind siguranta alimentara
Legislatia in domeniul alimentelor

SECTIUNEA 1
Domeniul de aplicare

Art. 4. – (1) Prevederile legislatiei în domeniul alimentelor se aplica în toate etapele productiei, procesarii si distributiei alimentelor sau hranei pentru animale destinata sau administrata animalelor pentru productia de alimente.
(2) Principiile generale prevazute la art.5-10 formeaza cadrul general, care trebuie sa fie respectat prin masurile care se vor lua.
(3) Principiile si procedurile în vigoare privind legislatia din domeniul alimentelor vor fi adaptate în cel mai scurt termen, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2007, în vederea conformarii cu principiile prevazute la art.5-10.
(4) Pâna la data de 1 ianuarie 2007, si prin exceptie de la prevederile alin.(3), legislatia în vigoare se aplica în conformitate cu principiile prevazute la art.5-10.
(5) În baza prezentei legi se va elabora legislatia specifica în domeniul alimentelor si hranei pentru animale. 6

SECTIUNEA a 2-a
Principii generale

Art. 5. – (1) Legislatia în domeniul alimentelor urmareste unul sau mai multe obiective generale ale protectiei vietii si sanatatii umane, a intereselor consumatorilor, folosirea de practici corecte în comertul cu alimente, având în vedere, atunci când este cazul, protectia sanatatii si bunastarii animalelor, a sanatatii plantelor si a mediului înconjurator.
(2) Legislatia în domeniul alimentelor urmareste realizarea liberei circulatii a alimentelor si a hranei pentru animale fabricata, precum si comercializarea în conformitate cu principiile si cerintele generale prevazute în acest capitol.
(3) La elaborarea sau adaptarea legislatiei în domeniul alimentelor vor fi luate în considerare standardele internationale existente sau în stadiul de a fi adoptate, în afara cazurilor în care aceste standarde sau elementele vizate de aceste standarde nu vor constitui un mijloc eficient sau adecvat în realizarea obiectivelor acestei legislatii, sau daca exista o motivatie stiintifica, sau în cazul în care acestea pot determina un nivel de protectie diferit de cel stabilit ca adecvat la nivel comunitar.
Art. 6. – (1) În vederea realizarii obiectivului general, care vizeaza asigurarea unui nivel înalt de protectie a sanatatii si vietii oamenilor, legislatia în domeniul alimentelor se bazeaza pe analiza riscurilor, în afara cazului în care aceasta abordare nu este adecvata circumstantelor sau naturii masurii.
(2) Evaluarea riscurilor este bazata pe informatiile stiintifice disponibile si este realizata în mod independent, obiectiv si transparent.
(3) Managementul riscurilor ia în considerare rezultatele evaluarii riscurilor si opiniile Agentiei Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, alti factori relevanti pentru managementul riscurilor si principiul precautiei. 7
Art. 7. – (1) În cazurile specifice când, în urma evaluarii informatiilor existente, este identificata posibilitatea efectelor daunatoare asupra sanatatii, dar subzista o incertitudine stiintifica, pot fi adoptate masuri provizorii de management al riscului, necesare pentru asigurarea unui nivel înalt de protectie a sanatatii, pâna la colectarea altor informatii stiintifice în vederea unei evaluari mai complete a riscului.
(2) Masurile adoptate în baza prevederilor alin.(1) vor fi proportionale cu posibilele efecte ale riscului si nu vor restrictiona comertul cu alimente mai mult decât este necesar pentru asigurarea unui nivel înalt de protectie a sanatatii, cu luarea în calcul a posibilitatilor tehnice si economice si a altor factori relevanti.
(3) Masurile adoptate pe baza prevederilor alin.(1) sunt reexaminate în cadrul unei perioade rezonabile de timp, care depinde de natura riscului identificat pentru viata sau sanatate, precum si de tipul informatiilor stiintifice necesare pentru clarificarea incertitudinii stiintifice si pentru realizarea unei evaluari mai complete a riscului.
Art. 8. – Legislatia în domeniul alimentelor urmareste sa protejeze interesele consumatorilor si sa le furnizeze informatiile necesare, pentru a alege în cunostinta de cauza alimentele pe care le consuma, si vizeaza prevenirea:
a) practicilor frauduloase sau înselatoare; b) falsificarii alimentelor; c) oricaror practici care pot sa induca în eroare consumatorul.

SECTIUNEA a 3-a
Principii de realizare a transparentei

Art. 9. – Elaborarea, evaluarea si modificarea legislatiei în domeniul alimentelor trebuie sa se realizeze în cadrul unui proces deschis si transparent de consultare a publicului, direct sau prin intermediul organizatiilor reprezentative, cu exceptia cazurilor în care urgenta solutionarii nu permite realizarea acestei actiuni.
Art. 10. – În cazurile în care exista motive de suspiciune cu privire la existenta unui risc pentru sanatatea umana sau animala, 8 determinat de un aliment sau hrana pentru animale, în functie de natura, gravitatea si aria de cuprindere a acestui risc, autoritatile publice competente în domeniu iau masurile necesare în vederea informarii populatiei cu privire la natura riscului, prin identificarea cât mai exacta a alimentului sau hranei pentru animale respective, sau tipului de aliment sau hrana pentru animale, a riscului pe care îl poate prezenta si a masurilor care se vor lua în vederea prevenirii, reducerii sau eliminarii acelui risc.

SECTIUNEA a 4-a
Obligatii generale privind comertul cu alimente

Art. 11. – Alimentele si hrana pentru animale importate trebuie sa fie în conformitate cu cerintele legislatiei în domeniul alimentelor sau cu cele prevazute în acordurile încheiate între România si tara exportatoare.
Art. 12. – (1) Alimentele si hrana pentru animale care se exporta sau se reexporta trebuie sa fie în conformitate cu cerintele legislatiei în domeniul alimentelor, în afara cazurilor în care se dispune altfel de catre autoritatile competente din tara importatoare sau de legislatia în vigoare din tara importatoare.
(2) În alte situatii, în afara cazurilor în care alimentele sunt daunatoare pentru sanatate sau hrana pentru animale nu este sigura, acestea pot fi exportate sau reexportate numai în cazul în care autoritatile competente din tara de destinatie au fost de acord în mod expres, dupa ce au beneficiat de toate informatiile privitoare la motivele si situatiile pentru care alimentele sau hrana pentru animale nu pot fi puse pe piata.
(3) În cazul în care se aplica prevederile unui acord bilateral încheiat între România si alt stat, alimentele si hrana pentru animale exportate din România trebuie sa fie în conformitate cu prevederile acestuia.
Art. 13. – În domeniul comertului cu alimente autoritatile competente au, în principal, urmatoarele obligatii: a) sa contribuie la elaborarea de norme tehnice pentru alimente si hrana pentru animale si la elaborarea de norme sanitare si fitosanitare; 9
b) sa asigure coordonarea activitatilor privind aplicarea normelor specifice alimentelor si hranei pentru animale, adoptate de organizatiile guvernamentale si nonguvernamentale;
c) sa contribuie, în cazul în care este nevoie, la încheierea de acorduri cu privire la recunoasterea echivalentei masurilor specifice privind alimentele si hrana pentru animale;
d) sa acorde o atentie deosebita problemelor specifice de dezvoltare, finantare si comerciale ale tarilor în curs de dezvoltare, pentru a se asigura ca normele internationale nu creeaza obstacole în realizarea exporturilor din aceste tari;
e) sa promoveze concordanta între normele tehnice internationale si legislatia în domeniul alimentelor, astfel încât nivelul înalt de protectie sa nu fie diminuat.

SECTIUNEA a 5-a
Cerinte generale pentru siguranta alimentara

Art. 14. – Pentru asigurarea sigurantei alimentelor se vor respecta urmatoarele cerinte:
a) alimentele nu trebuie puse pe piata daca nu sunt sigure; b) alimentele sunt considerate nesigure, daca sunt daunatoare pentru sanatate sau inadecvate consumului uman; c) pentru a determina daca un aliment nu este sigur, se va tine seama de conditiile normale de utilizare a alimentelor de catre consumator la fiecare etapa a productiei, procesarii si distributiei, precum si de informatiile furnizate consumatorului, inclusiv informatiile de pe eticheta sau alte informatii generale puse la dispozitia consumatorului privind evitarea efectelor daunatoare sanatatii personale, determinate de un anumit aliment sau categorie de alimente; d) pentru a stabili daca un aliment este daunator pentru sanatate, trebuie avute în vedere efectele probabile imediate si/sau pe termen scurt si/sau pe termen lung ale acelui aliment asupra sanatatii persoanei care îl consuma, precum si efectele asupra generatiilor viitoare, posibilele efecte toxice cumulate, precum si sensibilitatea asupra sanatatii unei anumite categorii de consumatori; 10 e) pentru a determina daca un aliment este sau nu inadecvat pentru consumul uman, trebuie sa se analizeze daca alimentul este inacceptabil pentru consumul uman în conformitate cu destinatia sa, din punct de vedere al contaminarii, determinate de factori externi sau nu, de alterare, deteriorare sau degradare; f) în cazul în care un aliment nesigur face parte dintr-un lot, sarja sau transport de alimente din aceeasi clasa sau cu aceeasi descriere, se va presupune ca toate alimentele din respectivul lot, sarja sau transport sunt nesigure, în afara cazului în care în urma unei evaluari detaliate nu se descopera nici o dovada care sa indice ca si restul lotului/sarjei sau transportului este nesigur; g) conformitatea unui aliment cu prevederile specifice aplicabile acelui aliment nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurile necesare în vederea impunerii de restrictii la punerea pe piata sau în vederea retragerii acestuia de pe piata, în cazul în care exista motive care arata ca alimentele nu sunt sigure, desi aparent acestea sunt conforme.
Art. 15. – Pentru garantarea sigurantei hranei animalelor se vor respecta urmatoarele cerinte:
a) hrana pentru animale nu va fi pusa pe piata sau utilizata în hrana animalelor destinate pentru productia de alimente decât daca este sigura;
b) având în vedere destinatia ei, hrana pentru animale este considerata nesigura în cazul în care are un efect daunator pentru sanatatea oamenilor sau animalelor, sau face ca alimentele derivate din animalele destinate pentru productia de alimente sa devina nesigure pentru consumul uman;
c) în cazul în care hrana pentru animale care a fost identificata ca fiind nesatisfacatoare din punctul de vedere al cerintelor privind siguranta alimentara, acesteia face parte dintr-un lot, sarja sau transport de hrana pentru animale din aceeasi clasa sau care au aceeasi descriere, se presupune ca toata hrana pentru animale din lot, sarja sau transport este afectata, în afara cazului în care în urma realizarii unei evaluari detaliate, nu se obtin dovezi care arata ca restul lotului/sarjei sau transportului nu satisface cerintele de siguranta a hranei pentru animale;
d) conformitatea hranei pentru animale cu prevederile specifice aplicabile acesteia nu va împiedica autoritatile competente sa ia masurile 11 necesare pentru impunerea de restrictii la punerea pe piata sau în vederea retragerii acesteia de pe piata, în cazul în care exista suspiciuni care arata ca hrana pentru animale nu este sigura, cu toate ca este conforma cu prevederile specifice. Art. 16. – Etichetarea, publicitatea si prezentarea alimentelor si hranei pentru animale, inclusiv forma, aspectul sau ambalajul, materialele utilizate pentru ambalaj, modul de prezentare si cadrul în care sunt dispuse, precum si informatiile difuzate prin orice mijloc nu trebuie sa induca în eroare consumatorul.
Art. 17.
(1) Operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale, în toate etapele productiei, procesarii si distributiei realizate în cadrul activitatii proprii, trebuie sa ia masurile necesare ca alimentele si hrana pentru animale sa îndeplineasca cerintele legislatiei în domeniul alimentelor si sa verifice daca aceste cerinte sunt realizate.
(2) Autoritatile competente trebuie sa asigure aplicarea legislatiei în domeniul alimentelor. Acestea controleaza si verifica respectarea legislatiei în domeniul alimentelor de catre operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale în toate etapele productiei, procesarii si distributiei. În acest scop, autoritatile competente trebuie sa mentina un sistem de control oficial si alte activitati necesare în functie de situatie, inclusiv activitati de comunicare publica cu privire la siguranta si riscurile alimentelor si hranei pentru animale, de supraveghere a sigurantei alimentelor si alte activitati de control care sa acopere toate etapele productiei, procesarii si distributiei.
(3) Masurile si sanctiunile care se aplica în cazul încalcarii prevederilor legislatiei privind alimentele si hrana pentru animale se stabilesc în conditiile legii. Masurile si sanctiunile trebuie sa fie eficiente, proportionale si descurajatoare.
Art. 18.
(1) Trasabilitatea alimentelor, a hranei pentru animale, a animalelor destinate pentru productia de alimente si a oricaror alte substante destinate sau preconizate a fi destinate încorporarii în alimente sau în hrana pentru animale, trebuie sa fie stabilita în toate etapele productiei, procesarii si distributiei. 12
(2) Agentii si operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale trebuie sa fie capabili sa identifice originea si sursa care a furnizat un aliment sau o hrana pentru animale, un animal destinat pentru productia de alimente sau orice substanta destinata sau preconizata a fi încorporata într-un aliment sau în hrana pentru animale. În acest scop, agentii si operatorii trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri care sa le permita ca, la solicitarea autoritatilor competente, sa puna la dispozitie aceste informatii.
(3) Agentii si operatorii din industria alimentara si din industria hranei pentru animale trebuie sa dispuna de sisteme si de proceduri pentru identificarea altor activitati carora le sunt destinate produsele lor. Aceste informatii vor fi puse la dispozitia autoritatilor competente, la cererea acestora.
(4) Alimentele sau hrana pentru animale care sunt puse pe piata sau care sunt preconizate a fi puse pe piata trebuie sa fie etichetate sau identificate într-un mod adecvat pentru a facilita trasabilitatea, prin intermediul documentatiei sau informatiilor, în conformitate cu cerintele si cu prevederile specifice.
Art. 19.
(1) În cazul în care un agent din industria alimentara considera sau are motive sa creada ca un aliment pe care l-a importat, produs, procesat, fabricat sau distribuit nu este în conformitate cu cerintele privind siguranta alimentelor, va retrage imediat alimentul respectiv de pe piata daca acesta nu se mai gaseste sub controlul direct al primului agent din industria alimentara si va informa autoritatile competente. În cazul în care produsul a ajuns la consumator, acesta trebuie sa fie informat în mod eficient si exact de catre agent privind motivele retragerii alimentului de pe piata si, daca este necesar, va prelua de la acesta alimentele deja furnizate, atunci când alte masuri nu sunt suficiente în vederea asigurarii unui nivel înalt de protectie a sanatatii.
(2) Orice agent din industria alimentara care desfasoara activitati de comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteaza ambalarea, etichetarea, siguranta sau integritatea alimentelor, va retrage imediat de pe piata produsele care nu sunt în conformitate cu cerintele sigurantei alimentului, în limitele activitatii proprii, si va furniza informatii în vederea 13 asigurarii trasabilitatii acestora, participând la actiunile producatorilor, procesatorilor si/sau autoritatilor competente.
(3) Orice agent din industria alimentara va informa imediat autoritatile competente în cazul în care considera sau are motive sa considere ca un aliment pe care l-a pus pe piata poate fi daunator pentru sanatatea oamenilor. Agentul trebuie sa informeze autoritatile competente cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului pentru consumatorul final si nu va împiedica ori descuraja nici o persoana sa coopereze cu autoritatile, conform legislatiei si practicilor juridice nationale, în cazurile în care aceasta actiune poate determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de un aliment.
(4) Agentii din industria alimentara trebuie sa colaboreze cu autoritatile competente în ceea ce priveste actiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscurilor determinate de alimentele pe care le furnizeaza.
Art. 20.
(1) În cazul în care un agent din industria hranei pentru animale considera sau are motive sa creada ca hrana pentru animale importata, produsa, procesata, fabricata sau distribuita nu este în conformitate cu cerintele privind siguranta hranei pentru animale, va retrage hrana în cauza de pe piata si va informa autoritatile competente. În aceasta situatie sau în situatia prevazuta la art.15 lit.c), hrana pentru animale trebuie distrusa, în afara cazului în care autoritatile competente decid altfel.
(2) Agentul trebuie sa informeze eficient si exact consumatorii cu privire la motivele retragerii de pe piata a hranei pentru animale si, daca este necesar, va colecta de la acestia produsele furnizate deja, atunci când alte masuri nu sunt suficiente în vederea realizarii unui nivel înalt al protectiei.
(3) Orice agent din industria hranei pentru animale care desfasoara activitati de comert cu amanuntul sau de distributie care nu afecteaza ambalarea, etichetarea, siguranta sau integritatea hranei pentru animale, va retrage de pe piata, în limitele activitatii proprii, produsele care nu sunt în conformitate cu cerintele de siguranta si va furniza informatii în vederea asigurarii trasabilitatii, participând la actiunile producatorilor, procesatorilor si/sau autoritatilor competente. 14
(4) Orice agent din industria hranei pentru animale va informa imediat autoritatile competente, în cazul în care considera sau are motive sa considere ca hrana pentru animale pusa pe piata nu satisface cerintele de siguranta pentru hrana pentru animale. Agentul trebuie sa informeze autoritatile competente cu privire la masurile luate în vederea prevenirii riscului si nu va împiedica ori descuraja nici o persoana sa coopereze cu autoritatile, conform legislatiei si practicilor juridice nationale, în cazurile în care aceasta actiune poate determina prevenirea, reducerea sau eliminarea unui risc provocat de hrana pentru animale pusa pe piata.
(5) Agentii din industria hranei pentru animale trebuie sa colaboreze cu autoritatile competente în actiunile întreprinse pentru evitarea sau reducerea riscului determinate de hrana pentru animale pe care o furnizeaza.
Art. 21. – Raspunderea privind siguranta alimentelor si hranei pentru animale revine agentilor si operatorilor din industria alimentara si din industria hranei pentru animale.
Art. 22. – Agentia Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor va elabora reglementari privind sistemul de alerta rapida, gestiunea crizelor si situatii de urgenta.

SECTIUNEA a 6-a
Dispozitii finale

Art. 23. – Prezenta lege intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. 15

Legea 150/2004 privind siguranta alimentelor a fost adoptata de Senat în sedinta din 4 martie 2004, cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (2) din Constitutia României, republicata.

PRESEDINTELE SENATULUI
Nicolae Vacaroiu
Legea 150/2004 (siguranta alimentara) a fost adoptata de Camera Deputatilor în sedinta din 27 aprilie 2004, cu respectarea prevederilor articolului 76 alineatul (2) din Constitutia României, republicata.
PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
Viorel Hrebenciuc
Bucuresti, 14 mai 2004 Nr. 150

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.0/5 (1 vote cast)
Legea nr. 150 din 2004 privind siguranta alimentelor, 5.0 out of 5 based on 1 rating


Aplicatie pentru Android