Lansarea celei de a treia editii a premiilor ISO pentru educatia superioara in domeniul standardizarii
ISO continua incurajarea procesului de standardizare ISO, prin prezentarea acestuia viitorilor manageri, oamenilor de stiinta si inginerilor, odata cu lansarea celei de a treia editii a premierii programelor de standardizare de succes din cadrul invatamantului superior.
Premiul ISO 2011 pentru educatia superioara in domeniul standardizarii are drept obiectiv sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanta procesului de standardizare la nivel mondial, prin sprijinirea institutiilor de invatamant superior care au dezvoltat si implementat programe de succes legate de standardizare.
Procesul de standardizare este prezentat sub forma unui instrument care permite accesul la pietele mondiale, transferul de tehnologie, promovarea bunelor practici de afaceri si dezvoltarea durabila.
Secretarul general al ISO, dl. Rob Steele, comenteaza:
“Inovatiile si noile tehnologii depind mai mult ca niciodata de standardele internationale ISO, care creeaza o piata mondiala pentru acestea si actioneaza ca vehicule pentru difuzarea lor.
Cunoasterea importantei economice, tehnice si sociale precum si a beneficiilor standardelor devine, prin urmare, o trasatura necesara in structura profesionala a viitorilor manageri, oameni de stiinta si tehnologi. “
Premiul consta intr-o diploma de merit si un premiu banesc in valoare de 15000 de franci elvetieni. Premiul este co-sponsorizat de catre ISO si Comitetul industrial japonez pentru standarde (JISC), membru ISO pentru Japonia.
Desemnarea candidatilor, prezentata secretarului general ISO, trebuie sa fie facuta pana la data de 28 februarie 2011 de catre institutele nationale de standardizare.
Termenul limita pentru primirea ulterioara a cererilor documentate de atribuire a premiului este 13 mai 2011.
Comitetul de selectie al premiantilor este alcatuit din personalitati eminente din partea organizatiilor internationale pentru educatie, din cadrul mediului academic, economic precum si din partea mass-media. (dupa o stire ISO.org)