Aveti cu adevarat cafea pura in ceasca ?
Noul standard ISO 24114 va asigura faptul ca obtineti exact calitatea pe care ati platit-o
Cand va pregatiti o ceasca de cafea instant dintr-un pachet pe care este mentionat “100% cafea pura solubila”, va asteptati sa gasiti in pachet exact ce este mentionat pe eticheta.
Cafeaua instant reprezinta o fractiune semnificativa din comertul international, facand subiectul unor reglementari nationale si supranationale.
Dar cum putem evita prezentarile inexacte, inselatoare si produsele contrafacute?
Un nou standard, ISO 24114:2011, Cafea instant – Criterii pentru autenticitate, prezinta specificatiile pentru certificarea puritatii si calitatii pudrei de cafea solubila, oferind un instrument pentru a detecta posibilele alterari.
Criteriile se bazeaza pe analiza a peste 1000 de mostre de cafea solubila comerciala alaturi de evaluarea lor dupa criterii statistice relevante.
Marino Petracco, presedinte al subcomisiei ISO care a dezvoltat standardul, declara: “Prezentarile incorecte cu privire la puritatea de 100% in cazul cafelei solubile, care contine insa adaosuri accidentale sau frauduloase de alte substante, induc in eroare consumatorii si conduc la concurenta neloiala intre producatori.
In sprijinul ambelor categorii, consumatori si producatori, ISO 24114 va fi un ajutor nepretuit, asigurand veridicitatea declaratiilor si consolidarea increderii reciproce de-a lungul intregului lant al distributiei de cafea.
Standardul este destinat utilizarii de catre orice organizatie de terta parte, care cumpara cafea pura solubila pentru a controla gradul de puritate si calitate, cu ajutorul unui laborator calificat.
Standardul ISO 24114 a fost dezvoltat de comitetul tehnic ISO / TC 34, Produse alimentare, subcomitetul SC 15, Cafea.
Standardul ISO 24114:2011, Cafea instant – Criterii pentru autenticitate, este disponibil la ASRO. La secretariatul central ISO, acesta costa 44 franci elvetieni.