Home > Stiri EXTERNE > Bridgestone – certificarea ISO 14001 incheiata

Certificarea unitatii Bulldog incheie programul ISO european al grupului Bridgestone

26 septembrie 2011. Bridgestone raporteaza ca certificarea ISO 14001 pentru toate fabricile sale de anvelope din Europa a fost incheiata cu un an inainte de data fixata ca obiectiv in interiorul companiei.

Cea din urma certificare a fost acordata sucursalei sale de resapare a cauciucurilor folosite de vehicule comerciale, Bulldog Remoulds Ltd, cu sediul in Lincolnshire, in luna august a acestui an. Aceasta inseamna ca, la aproximativ 12 ani dupa ce fabricantul de anvelope si-a inceput programul de certificare in Europa, toate cele 13 fabrici Bridgestone de pe continent sunt in prezent certificate ISO 14001.

“Bridgestone felicita echipa de la Bulldog pentru angajamentul sau si pentru rezultatele sale. Incheierea programului nostru de certificare ambientala ISO14001 nu este numai o realizare remarcabila in sine, ci si un punct de plecare in a continua imbunatatirea constanta a performantelor Bridgestone Europa in ceea ce priveste mediul inconjurator,” a declarat Gianluca Tosatti, manager responsabil cu reglementarile europene si protectia mediului in cadrul Centrului Tehnic Bridgestone Europa.

Standardul ISO 14001 stabileste o serie de cerinte privind dezvoltarea unui sistem eficient de management al mediului, care sprijina politicile legate de mediu aplicate de o organizatie. Potrivit unor surse oficiale din cadrul grupului, aceasta certificare “cere unei organizatii atat sa se conformeze tuturor reglementarilor in vigoare privind mediul, cat si sa obtina o imbunatatire continua a practicilor sale ambientale,” cum ar fi reducerea folosirii resurselor naturale si micsorarea cantitatii de deseuri produse.

Fabricantul a precizat ca implementarea unui sistem de management al mediului la toate nivelurile activitatii de productie desfasurate de Bridgestone de-a lungul Europei, de la marile fabrici de anvelope, pana la micile unitati specializate, a impus un “efort semnificativ” in ceea ce priveste armonizarea procedurilor, introducerea obiectivelor legate de mediu si formarea personalului. Certificarea tuturor unitatilor Bridgestone din Europa a fost efectuata de Lloyds Register Quality Assurance.

“Eficienta energetica a fabricilor europene Bridgestone se numara deja printre cele mai bune din sectorul de cauciucuri (anvelope), iar in prezent folosim cam jumatate din energia pe care o foloseam pentru a fabrica anvelope 1990. Cu toate acestea, ar trebui sa nu fim niciodata satisfacuti de realizarile noastre; intotdeauna ne straduim sa atingem un nivel si mai ridicat al performatei ambientale,” a concluzionat Tosatti.

Pentru informatii suplimentare, vizitati http://www.bridgestone.eu.

› Bridgestone – certificarea ISO 14001 incheiata